Nepasare.

 Ma simt ca naiba. Am nevoie sa scriu ceva, orice, sa ma calmez. Mi-am dat seama ca ma simt bine scriind. Chiar daca stiu ca nu sctiu tocmai bine. Atata timp cat am pixul in mana si foaia in fata, ma simt eu. Presupun ca e bine sa ma simt asa.
 Nu sunt sigura daca pot scrie indeajuns cat sa umplu o pagina sau sa pot posta, dar incerc. Si as vrea sa scriu cam ce simt. Nu pot sa fac poezii sau texte prin care sa se inteleaga sentimentele. Nu sunt poet. Sunt doar eu si am sa spun direct.
 Stiu ca pare ciudat faptul ca pe mine ma doare cate ceva mereu si stiu ca de cele mai multe ori e posibil sa fie o durere inchipuita de a mea pe care o mimez doar pentru ca mi se pare anormal sa ma simt bine. M-am obisnuit cu durerea, e parte din mine acum, pentru ca o am de atat de mult timp.
 Ma simt singura si e placut uneori, dar sunt momente cand pur si simplu am nevoie de o vorba, o anumita vorba, pe care nu o aud de la nimeni. Si am momente cand pur si simplu ma simt atat de neinteresanta incat cersesc atentie si in unele din aceste momente sunt in stare sa fac orice ca sa am putina satisfactie.
 Cateodata vreau sa observe cineva ca e ceva in neregula si sa ma intrebe ce dracu' am. Da nu se intampla, cel putin nu cand trebuie. Alta data vreau doar sa fiu lasata in pacea mea , sa plang, sa rad, sa cant, sa vorbesc singura, dar tocmai atunci nu se intampla.Totul merge pe dos. Dar nu-i nimic. Tot ce e normal e anormal si asta caracterizeaza lumea in care traiesc.
 Stau si ma gandesc cat de ciudata pot parea. Adica.. Cand sunt in mijlocul unor persoane sunt cu totul in regula, nu pot sa stau suparata si sa nu zambesc si cum ajung acasa, ma inchid in dormitor si ma gandesc la toate lucrurile care, de fapt, trec pe langa mine, nu prin mine , cum ar trebui. Si sunt atatea la care sa ma gandesc. Si incerc sa le iau pe rand si sa le gandesc cum trebuie, bineinteles nu pot.
 Am un sfat pentru mine, de care bineinteles ca nu voi tine cont, dar am sa il iau ca pe un "to do" : sa-mi fac ordine in ganduri.
 Ma intreb de cele mai multe ori de ce sunt asa singura, chiar inconjurata de oameni. Si raspunsul pe care il gasesc mereu e ca sunt respingatoare si ca nimeni nu ar vrea sa tina aproape o persoana ca mine.
 Devin din nou o "drama queen" ,dar asta e singurul lucru care-mi vine in minte ca raspuns la intrebarea respectiva. Nu sunt sigura nici daca sunt  o persoana de incredere. Credeam, intr-o perioada, ca am o demnitate nepatata, in sensul ca niciodata nu imi incalc promisiunile, dar nu e asa. Am realizat ca nu pot sa tin o promisiune pe care mi-o fac mie, dar altora? Si daca stau sa ma gandesc acum, cred ca aici e vorba de lipsa acuta de vointa pe care o am. Cu alte cuvinte, nu vreau destul de mult sa fac un lucru, deci nu-l fac.
 Cred ca in postarea asta, pe care initial am crezut ca nu o voi putea scrie, am spus defecte majore ale mele. Nu-mi prea pasa de ele. Nu vreau destul de mult sa-mi pese sau sa le controlez.
 Doar nu-mi pasa.

Mort

Maini muncite de-adevar si de durere
Talpi batatorite de joc
Sange pe peretii unei vieti
Rani cu viermi si sare
Un cadavru putrezit
Un cavou intunecat
Mancat de radacini rauvoitoare
Rasete malefice in auzul mort
Fantome ale suferintei
Cumplite intre brazi
Cimitir pustiu
Sicriu mancat de carii
Cumplit raget al mortii
Somn de plumb
Ochi fara lumina
Viata fara rost
Moarte fara hotar
Abis intunecat
Hauri fara fund
Jocuri blestemate
Paduri cu spanzurati
Toate scriu stihuri.
Mort.
Moarte.
Vis.

Toate trec..

 Si da, toate trec, oricat ar putea fi de greu. Oricat de greu ar parea sa uiti ceva sau pe cineva, cu putin efort psihic se poate orice, iar eu mi-am propus sa uit tot. Tot ce mi-ai facut vreodata si, mai ales, tot ce am simtit pentru tine. De uitat pot, dar mai greu e sa incetez sa simt. Foarte greu.
 Imi pare asa de rau ca am ajuns sa tin la tine. Am incercat, am incercat din greu sa nu fac asta. Nu am vrut sa fii tu, dar cine m-a intrebat daca vreau? Nimeni. S-a intamplat si asta este. Timpul nu poate fi dat inapoi si sentimentele nu pot fi schimbate sau ascunse. Am suferit enorm cand mi-am dat seama ca simt prea mult.
 Promit insa ca voi face tot ce pot sa nu mai tin la tine, sa nu-mi mai pese. Asa e mai bine pentru amandoi. Pentru asta am nevoie de putin ajutor, insa. Pana ajutorul pe care-l astept o sa vina, va fi tot asa.
 Si, pana la urma, am sa trec si peste tine.Iti promit ca vei deveni trecut. Candva.
 Da, domnule, te voi uita.
 FUCK YOU!

Si s-a dus..

 Da.. Se pare ca s-a dus. Ma refer la primul an de liceu. A fost unul dintre cei mai buni din viata mea si cel mai bun din adolescenta mea de pana acum.
 Imi amintesc cu cat drag am asteptat liceul si cat de nerabdatoare am fost in prima zi. Stiu ca nu am dormit deloc in prima noapte si ca tremuram din toate incheieturile in momentul in care am intrat in noua mea scoala si mi-am vazut noii colegi. Cred ca toti eram emotionati..
 Doamne, a trecut asa repede primul an. Parca ieri era septembrie si azi e prima zi din prima vacanta de vara in liceu.
 Imi voi aminti tot anul acesta cu o placere imensa.
 Acum sunt nerabdatoare sa inceapa clasa a Xa. Sper ca va fi si mai bine. Si mi-am propus sa fie mai bine din toate punctele de vedere.
 Vacanta o sa treaca... A Xa, pazea ca vin!
 Si un mesaj pentru colegi: " Va iubesc, va multumesc pentru anul care s-a incheiat si sa aveti o vacanta geniala! Odihniti-va cat puteti, anul urmator va fi greeeu ;))!"
 Imi va fi dor de aceste vremuri...

Da.

 Ca sa incep direct cu ce ma doare, am sa spun ca sufar de misandrie si de misoginie in acelasi timp. Iubesc extraterestrii de gen neutru.
 Am realizat ca blogul asta e un fel de jurnal public al meu. Aici vad ca am scris tot ce m-a durut vreodata si am sa mai scriu.
 Urasc barbatii,ii dispretuiesc din suflet. Ei niciodata nu stiu sa se comporte. Azi ii esti draga, maine iti da un sut in fund si te da naibii.
 Femeile.. Cand ai mai mare nevoie da si  ea un sunt in fund si te da tot naibii.
 La concluzia asta am ajuns eu.
 Stiu, sunt si eu femeie. Nu-mi place felul meu de a fi.  Dar nici nu mi-l schimb. Asa sa fiu,cum sunt.
 Vreau sa cunosc un extraterestru de gen neutru. Ala ar fi cel mai potrivit din toate punctele de vedere. Si pariez ca ar fi adooorabil! 8->

changes.

So here I am again.
Am crezut ca in viata mea incep sa se miste lucrurile. Am crezut ca se va schimba ceva. Incepeau sa se intample din ce in ce mai multe "minuni".
 Acum simt ca am cazut iar. Nu stiu, pur si simplu. Pana acum un minut totul era bine si acum tot ce am cladit intr-o perioada s-a prabusit peste mine. Simt ca vreau sa plang. Nu. Nu mai plang. Destul cu asta.
 Trecem peste. Poate ca minunile nici nu exista si asa e sa fie. Doar sa am impresia ca se intampla. Toate cate s-au intamplat bune pana acum au fost numai mici lucruri. Tot alea rele sunt mai tari. Asa cred.
 Totusi ma satisfac lucrurile mici si nu mi-e frica sa ma avant in ele, cu toate ca stiu ca se termina mereu prost si tot eu ies rau din astea. M-am obisnuit cu gandul asta. Viata e frumoasa chiar daca nu e.
 Iar zic ca am sa ma schimb. Sau mai bine nu. Mai bine raman aceeasi Carmen. Cine vrea sa-mi fie prieten ma accepta asa. Right?
 Anyway, it doesn't matter at all.
 Still here.
 Always here. :)
 Always like this.

Mov si alb.

 Azi am facut cunostinta cu lumea de afara. Imi parea totul asa ciudat si nou si totusi asa de cunoscut. Era prima data cand am iesit in mijlocul lumii si totusi simteam ca sunt acolo dintotdeauna. Si ea a simtit ca sunt noua si m-a primit bine, dar uitandu-se atent la mine.. M-am simtit ca o ciudata. Am avut totusi noroc ca erai tu acolo si ma tineai de mana. Asta imi dadea putere sa merg dreapta si sa pun un picior in fata celuilalt.
 Si eu m-am holbat. Niciodata nu mai vazusem atata culoare.
 La un moment dat mi-ai dat drumul la mana si te-ai indepartat fara un cuvant.
 M-am simtit pierduta, dar am continuat sa merg. M-am plimbat singura pe strazi mult timp. Nu voiam sa merg acasa, aerul tare si placut nu-mi dadea voi sa merg acasa, nu fara tine. Apoi m-am oprit in mijlocul unei strazi cu casute mici si asa de frumos colorate incat nu m-am putut abtine sa nu ma holbez din nou si sa zambesc.Admirand casutele acelea ca pentru pitici am intrat intr-o stare de visare..
 Ceea ce m-a trezit a fost un parfum dulce care parca m-a izbit in fata.. Se simtea in adiere. Era asa dulce incat m-am indragostit de el din prima clipa in care mi-a atins narile.
 Am tinut neaparat sa aflu de unde vine asa ca am incercat sa ghicesc ce floare emana acest parfum superb..
 M-am uitat in jur si nu am reusit, erau prea multe flori.
 Am adulmecat mai bine. Mirosea mov cu nuante de alb. Pe strada era un liliac mov si unul alb la doi pasi de cel mov. Erau superbi ,dar asa de inalti..
 Am incercat sa iau cate o floare,dar nu am ajuns, nu sunt indeajuns de inalta. As fi rugat pe cineva sa-mi ia una, dar nu trecea nimeni pe acolo. Am renuntat.
 Cand am privit cerul in asfintit am realizat cat de tarziu era. Era rosu. Trebuia sa merg acasa, ma temeam de ce va urma, nu stiam ce ma poate astepta in intuneric. Am pornit pe strazi.
 Cand am intrat in casa tu ma asteptai acolo. Aveai un buchet de liliac mov si alb. Miroseau divin. Mi-ai daruit buchetul, m-ai luat de mana si am pornit impreuna prin intuneric.
 Parul meu mirosea a mov si alb, a liliac mov si alb.
 Si am realizat ca iubirea noastra era mov si alb.

Mereu aici.

 Am realizat ca exista un loc unde nu ma simt in plus. Un loc pe care chiar il pot numi acasa.
 Am realizat ca exista cineva doar pentru mine si a fost mereu aici. Chiar daca exista momente cand suntem departe si certate, tot suntem doua, mereu aproape. Ea a fost mereu langa mine,mergand pe aceeasi parte a drumului cu mine, impartasind aceleasi idei cu mine si sustinandu-mi convingerile, nu chiar pe toate.
 Si ma cearta la orice pas gresit si imi spune tot ce crede despre mine si nu se linguseste niciodata.
 Si chiar daca unele lucruri dor, eu inca o iubesc si vreau sa o am mereu langa mine.
 Visez ca va fi aici oricand. La nunta mea si la nunta ei ( nu stiu care va fi prima dintre noi,dar vom fi acolo) .
 Ii promit ca va fi mereu prietena mea cea mai buna si ca a fost mereu prietena mea cea mai buna, chiar daca eu nu am fost tot timpul (chiar si in cele 7 luni care au trecut,slava Domnului)
 Si-ti promit, Ana, ca te voi iubi mereu ca pe sora mea!
 Esti sora mea! :X

Loneliness.

 So here I am. La fel de singura ca intotdeaua.
 Cateodata simt ca incep sa iubesc singuratatea, dar cateodata ma omoara. Simt ca am nevoie sa fie cineva acolo pentru mine. Dar nu e. Cine stie? Poate ca se afla si persoana aia acolo,undeva, dar nu aici, nu acum.
 Inca sper sa deschid  ochii intr-o dimineata cu sentimentul ca azi gasesc ceea ce caut, dar nu inca.
 Inca astept sa ies pe strada si sa ma ciocnesc involuntar de persoana aceea, dar nu inca.
 Inca nu simt ca ar veni..
 Astept.
 Poate vine.
 Dar nu inca. Acum sunt inca singura pe drum.
 Forever alone. :)

Tears

 Simt ca vreau sa plang, dar nu nimeni nu plange cu mine. Chiar daca sunt singura pe drum, mi-ar placea sa stiu ca cineva se gandeste si la mine. No. Nicio sansa. Nimeni nu se gandeste la nimeni. Toti sunt pe cont propriu.
 Spun ca nu ar trebui sa fie asa. Spun ca ar trebui sa fim legati toti de toti. Dar nu e asa. Niciun sentiment pare ca nu poate sa ne lege, oricat de nobil ar fi el. Lumea asta e ciudata. Viata e ciudata. Mentalitatea nimanui e de inteles. Si nimeni nu e ascultat.
 As vrea sa-mi asculte cineva parerea. As vrea sa am puterea sa schimb lumea. Dar nu o am si nu o voi avea vreodata. Nimic nu se va schimba vreodata.
 Nu inteleg nimic in lumea asta.. Mi se pare totul asa in ceata.
 Nu ma inteleg nici pe mine.
 Nu am sa inteleg vreodata.
 Asta este.
 Am sa ma schimb.
 Pana atunci plang.

Misandrie sau mandrie?

 Ei da. Am cateodata impresia ca dispretuiesc orice entitate umana masculina pe care o cunosc si nu numai: am impresia ca dispretuiesc toate entitatile umane masculine care exista pe pamantul asta. Si altadata am impresia ca nu urasc pe nimeni, ca iubesc pe toata lumea chiar si pe masculi, ca sa zic asa.
 Ma gandesc mult la ce simt fata de cine si cateodata nu pot sa realizez nici ce-i in mintea mea de fapt.
 Am ajuns la un moment dat la concluzia ca de fapt am un orgoliu pana la cer si o mandrie maare, pe care unii au calcat-o in picioare. Dar gata!
  Nu mai permit nimanui sa imi calce orgoliul feminin in picioare. Asta e o promisiune pe care mi-o fac mie si pe care sper sa o pot tine, pentru ca asa sunt eu: persoanele la care tin pot face ce vor din mine si toti profita.
 Vreau sa sufar de misandrie,dar nu pot. Vreau sa sufar de mandrie,dar nu pot.
 Nu pot.

Angels.

Mergeam azi pe strada si am auzit o conversatie dintre un copil de vreo 6 anisori si ,probabil,bunica sa. Se pare ca , copilul isi pierduse mama. O intreba pe bunica sa : " De ce nu ma duce mami la gradi? Eu o vreau pe ea.. Spune-mi unde a plecat fara sa ma pupe de la revedere.."
 Ochii bunicii s-au intristat si s-a gandit putin la raspuns..intr-un final si-a sters o lacrima si i-a raspuns bland : " Mami al tau a plecat sa-L vada pe Doamne Doamne si El a rugat-o sa ramana acolo ca sa aiba grija de El,pentru ca e bolnav si mami m-a rugat sa te duc eu la gradi in locul ei si sa te pup din partea ei. Si a mai spus ca ea va fi mereu ingerul tau pazitor."
 " Ce e un inger pazitor?"
 " E cineva care are mereu grija de tine."
 "Mami e ingerul meu! Mereu a avut grija de mine. Si tu esti..Si doamna educatoare e."
 "Da, dar mami e un inger special.."
 Si copilul a tacut gandindu-se de ce e speciala mami.
 " Ai zis ca mami e la Doamne- Doamne?"
 " Da."
 " Doamne- Doamne nu e sus?"
 "Ba da.."
 " Si sus merg oamenii care mor..asa zice doamna la gradi. Mami a murit?" Si a inceput sa planga..
 Am simtit cum s-a maturizat in acel moment, nu am mai rezistat si mi-au dat lacrimile..am pornit mai repede ca s apot trece de ei si sa ma gandesc la ce a simtit probabil bietul baiat cand a realizat socul pierderii mamei. Mai tarziu m-am intrebat ce i-a raspuns bunica..
 Dar oricum,pentru el nu mai poate fi la fel. Mama lui e la Doamne- Doamne. Si asta l-a marcat in totalitate.
 L-am inteles.
 Am inteles-o si pe bunica.
 Probabil ca ingerii pazitori chiar exista,dar nu sunt convinsa ca fiecare are unul. Un lucru e cert. Copilul avea un inger pazitor. Mama lui va avea grija de el in continuare..

Ghinion.

 Am ajuns la concluzia ca nu am pic de noroc in viata asta... Orice fac cu speranta ca e cea mai buna alegere si ca-mi va aduce putin bine si ceva noroc se dovedeste a fi cea mai proasta alegere posibila si face si mai mult rau.
 Viata asta ma calca in picioare.
 Ma intreb cand naiba o sa am si eu putin noroc?
 Probabil ca niciodata. Am sa invat sa traiesc cu asta si nu am sa mai fac alegeri inutile de acum inainte. Da,asta am sa fac. Decat sa-mi inrautatesc viata, mai bine o las asa cum e. Oricum e de rahat.
 Still waiting for the luck which never comes.
 Fuck it! Fuck this luck, fuck this life, fuck me, fuck you all. Fuck everything!
 I hate you.

Rutina

 Zile ciudate au trecut peste mine. Lucruri noi s-au intamplat. Rutina a patruns in viata mea,iar. Simt nevoia sa fac ceva ,sa sparg gheata..si am facut. Bineinteles ceva gresit,ca de obicei. Acum regret ca am facut-o... Dar nu mai pot plange laptele varsat. Lasa ca-mi iau altul. Ce am facut a spart gheata,dar numai pentru o seara. Azi e la fel ca intotdeauna. Rutina asta...Cum suna "viata rutinoasa"? :))
 Mi-am adus aminte de cateva momente simpatice de la scoala..de pragurile trecute la engleza. Dragut. M-am simtit bine.
 Dar acum e rutina. Am innebunit.
 Rutina ma innebuneste.
 Da,stiu, folosesc prea des cuvantul rutina ,da-mi place cum suna : "rutinaa".
 Da.
 Rutina.

Lectii.

 Azi am invatat o lectie... Am invatat ca nimic, dar nimic in lumea asta nu poate fi mai sus de sanatatea unui om...
 Lucrurile banale pe care le credeam importante in viata,lucruri in care am crezut cu tarie, toate s-au risipit intr-o clipa si am ramas goala pe dinauntru. M-am golit de sentimente ,rugaciuni si sperante. Totul e pustiu acum si nimic nu mai conteaza. Nici rac,nici ursulet, nici pestisor, nici linguri mancatoare de oameni, nici iubiri , nici vise,nici nimic nu mai are rost acum.
 Mai exista rugaciunea sa ajung ziua de maine,sa nu raman blocata in timp si in spatiu, sa nu raman in prezent, sa vad viitorul. Asta conteaza. Vreau sa nu mai simt durerea. Vreau sa traiesc ,nu conteaza cum,doar sa traiesc.
 Nu mi-as mai da viata pentru nimic, nici pentru iubire acum.
 Viata e pe primul loc de aici inainte.
 Racul si Ursuletul pot sa astepte. Ei nu mai au importanta.
 Heaven can wait.

Ma gandesc...

 Oare adevarul ne poate face liberi?
 Daca eu m-as duce la tine si ti-as spune tot adevarul m-as simti libera? Sau mi-as pune o piatra mai mare pe inima?
 Mi-e teama sa incerc. De fapt am facut-o deja  si m-am simtit bine in primele 5 minute pana am aflat raspunsul tau la acest adevar,sau mai bine zis reactia ta. Piatra de moara dintre noi s-a asezat pe sufletul meu.
 Ce senzatie  neplacuta... Dar nu conteaza  piatra de moara, nici ce simt, nici adevarul sau neadevarul meu. Tot ce conteaza sunt...lingurile mancatoare de oameni!
 Ganditi-va de cate ori puneti mana pe o lingura. Ganditi-va de cate ori deschideti sertarul cu linguri, odata s-ar putea sa fie ultima data.
 O,da! Ganditi-va serios la asta. Eu, de cand am auzit discursul asta la teatru, ma gandesc cat de serios pot. E periculos. Totusi, exista o solutie: furculita.
 Hai sa mancam supa cu furculta!
 Taree,nu?

Awesome as fuck.

 Tired of the shits in your head.

In plus...

 De cand ma stiu imi caut locul. Nu mi l-am gasit inca. Oriunde ma aflu am acelasi sentiment: sunt in plus.
 Niciodata nu am avut o cea mai buna prietena doar a mea. Stiu, sunt egoista sa gandesc asa, dar nu o data am avut nevoie de o prietena cea mai buna care sa fie doar a mea, pe care sa o impart cu nimeni.
 Ei bine, asa e. Mereu am nimerit intr-un grup deja format si puternic unde m-am simtit in plus. De ce mai multe ori era un duo unde un al treilea nu isi avea locul. Nu am stat prea mult in vreo unul, nu acolo a fost locul meu. Nu  va fi locul meu in vreun trio. Vreau un duo, pe cineva doar pentru mine. Stiu, cred ca nici nu exista cineva doar pentru mine, dar inca vreau.
 Sunt slaba. Nu stiu sa ma adaptez intr-un grup. Nimeni infara de mine si de  voi , acum, nu mai stie asta.
 Sunt in plus. Pana si aici nu-mi am locul.
 Sunteti in plus in viata mea.!

Nu din nou.

 Degeaba spera. Nimic nu va mai fi bine pentru el vreodata. Nimic nu face sa vrea sa spere. Totu-i negru peste tot. N-are rost sa mai traiasca.
 Ce peste prost! Cum a putut sa spere la asa o creatura ca Racul? Chiar daca l-a avut candva nu inseamna ca ar putea sa-l aiba din nou. Ce prostie!
 Nu mai spera,peste!
 Potoleste-te odata! Nu vezi cat rau iti faci?
 Opreste-te!
 Vezi ca a spus nu. Zi-i si tu nu!
 Daca vrei...

Pestisor nebun de dor

 Pestisorul nebun de dor revine in forta! Cu multa forta,mult mai multa... Acum l-a uitat pe ursulet. In sfarsit se simte liber. O,da! Ce senzatie placuta. Viata fara ursulet e brilianta! Simte libertatea si adrenalina cum ii curge prin vene si sangele ii pulseaza.
 Placuta senzatie. Da!
 Te-am uitat Ursulet! Am scapat de tine!
 In sfarsit..
 Acum ii face loc racului. E mai aproape de inima lui,de felul lui de a fi.
 Parca suna mai bine Rac si Pestisor decat Ursulet si Pestisor.!
 Suna mai bine.

Poveste fara sfarsit..

 E intuneric, unul dintr-acela total, de nepatruns nici cu o raza de lumina. Durerea din inima i se inteteste. Are nevoie sa vorbeasca cu el. Stie ca  ce a facut e cel mai bun lucru pe care el l-ar fi putut face pentru cel mai bun prieten.
 E miezul noptii. Pune mana pe telefon si tasteaza numarul. Suna. Nu raspunde nimeni. Mai incearca, gandindu-se ca poate doarme si nu aude. Intr-un final o voce ametita raspunde:
 - Da ?!?
 - Am nevoie sa vorbim. Trebuie sa ma ajuti s-o uit daca tot m-ai ajutat s-o alung din viata mea, frate!
 - Esti prost? Ai vazut cat e ora? Oricum ma p*s pe suferinta ta! Tu chiar crezi ca-mi pasa de tine? Pe ea am vrut-o tot timpul!
 Muzica de pe fundal se aude din ce in ce mai tare pana "prietenul" ii inchide telefonul in nas.
 In acel moment lumea i-a cazut in cap. El, prietenul lui cel mai bun l-a tradat si a facut tot posibilul sa-l desparta de iubita sa. O pierduse si pe ea..
 Se imbraca cu gesturi mecanice si iasa in intunericul noptii. Nu stie unde-l duc picioarele. Nu-si aminteste cat a mers si nu-si da seama unde se afla.
 La un moment dat ceva ii deschide ochii. E in fata geamului ei. O sclipire ii atrage atentia dincolo de perdele. Inca nu doarme..Cu siguranta plange si sufera in tacere.
 Faptul ca a crezut in vorbele celuilalt si a facut-o sa sufere ii provoaca greata. Simte gustul metalic al vomei urcandu-i-se in gat pana in gura. A eliminat greata.
 Isi revine. A inteles cat de grava e situatia in care se afla. A ramas singur pe lume. Si-a pierdut cea mai mare iubire, chiar unica iubire din viata lui din cauza naivitatii sale.
 Nu! Nu poate accepta. Trebuie sa-si ceara iertare. O suna. Nu-i raspunde. Incepe sa planga. Suna din nou. La ultimul tarait raspunde o voce plansa:
 - Alo?
 - Am nevoie de tine! Ma sting!
 - Unde esti? Spune-mi si vin!
 - Afara...
 Telefonul ii cade din mana si se bucati. Cade si el.. lesina. Se pierde in nestiinta.
 - Afara unde?!? Alo?!
 Nimic.
 E disperata. Nu stie unde sa-l gaseasca. Ploua? Se uita pe geam sa verifice. Da. Dar, ce-i gramada aceea din mijlocul drumului? O, nu! El e!
 Ia o patura si iasa repede.Ploaia se opreste. Il inveleste cu grija in patura. Il saruta, il mangaie, il tine in brate si sta cu el pana dimineata.
El deschide ochii. E intr-un pat de fier imbracat intr-o camasa albastra cu buline.
 - Unde ma aflu?
 - La spital. Ai lesinat in fata casei mele , ii raspunde  vocea de care-i era atat de dor. Il tine de mana.
 El incepe sa planga si-si cere disperat iertare. Ea il iarta cu lacrimi de fericire in ochi. E fericita ca il are. E fericit ca o are. Se iubesc.
  Povestea lor n-are sfarsit.
  Si se iubeau dintotdeauna...

Ghici!

    Acum ceva timp am descoperit un fel de ghicit in carti,stiti voi..trecut,prezent si viitor; un fel de vrajitorie ce-i drept. Stiu clar ca e o prostie si nu e drept sa cred in asa ceva,dar ma simt satisfacuta si zambesc prosteste cand imi iasa ceva de bine.
    Da,stiu,sunt tampita si naiva sa ma agat de asa ceva.
    Uitasem sa specific ca ghicitul asta e legat de persoana iubita.
    Si de aici incep sentimentele..Azi am incercat pe numele tau si a iesit de bine! [ieeeii!] As vrea sa fie adevarat. Cum am mai scris si in alta postare,mi-as da viata sa te am iar si/ sau sa fie adevarat ce mi-au  prezis cartile. Nu pot sa zic ce, as parea mai naiva decat par deja..
    Recunosc ca vreau sa ma agat de orice lucru care-mi da o speranta in legatura cu tine.
    Nu inteleg de ce pana azi nu m-am dat seama ca tu esti iubirea in care am crezut mereu,cea adevarata si sacra. Ceilalti au fost doar inchipuiri si ce simt pentru tine nu am mai simtit niciodata pana acum,deci e ceva,nu?
    Stiu ca am inteles prea tarziu ce insemni pentru mine,dupa ce a trecut atata timp de cand nu te am mai, si am sa regret asta toata viata mea. Stiu. Iarta-ma pentru tot ce ti-am facut vreodata. Stiu ca ai suferit din cauza mea.
    Imi pare rau..
    Ghici!
    Te iubesc...

Tu

 Mi-am dat seama ca mi-e dor de vremurile vechi, cand eram doar o fetita care rosea ori de cate ori o priveai, o fetita care pleca capul ori de cate ori de vedea si inima incepea sa-i bata mai tare..
 Un copil mandru ca te are pe tine. Acum imi dau seama ca m-am schimbat,dar acea mandrie a ramas inca in interiorul meu. Imi dau seama, dar prea tarziu, ca te-am pierdut si ca nu te voi mai avea vreodata. Mi-as da viata sa pot da timpul inapoi si sa te am iar. Promit ca nu voi face aceeasi greseala din nou. Promit ca nu te voi mai rani vreodata. Promit ca te voi iubi curat, fara minciuna si cu tot sufletul. Iti voi oferi totul si as fi cea mai fericita, dar degeaba sper. Imposibil. Nu pot. Te iubesc.
 Prima dragoste nu se uita..
 Tu..

Schimbari..

 Azi simt ca ceva se schimba in viata mea. Nu stiu daca in bine sau in rau,dar se va schimba. Chiar imi doresc o schimbare, de orice fel, pentru ca viata mea a inceput sa capete o rutina plictisitoare.
 Si azi am invatat o lectie, dar habar nu am care. Am sa ma gandesc la asta.
 Mi-am pus in gand sa-mi fac ordine in sentimente. Sa ma gandesc la ce si pentru cine simt si sa elimin ce nu e bun in mine. Sunt multe simtiri nocive in inima mea. Stiu ,totusi, ca nu am sa reusesc sa dau afara ce nu e bun, dar intentia conteaza,asa-i?
 E bina ca ma gandesc la asta, e bine ca ma gandesc la ceva. Am s-o fac si pe asta.
 Candva..

Gandurile unei fete..

Azi sunt tot eu,cea de ieri,dar maine oare voi mai fi? Nu. Nu dupa azi.
Azi m-am simtit un nimic in fata lui. Nu inteleg de ce ma trateaza asa,nu inteleg de ce ma uraste. Ma intreb oare stie ce-mi face? Oare stie cat dor toate gesturile lui?
Daca stie inseamna ca o face intentionat. Sunt mereu singura din vina lui. Niciodata nu pot accepta pe cineva in viata mea. Mereu compar pe oricine cu el si nimeni nu e indeajuns de bun sa-i ia locul. Nu exista cineva. Nu va exista vreodata. Simt asta.
Vreau sa il schimb,sa-l izgonesc,sa-l exilez din inima mea,dar nu pot. poate nici nu vreau destul de mult. Viata mea e goala si incolora fara zambetul lui nepasator in ea. Are un zambet uimitor,radiant,chiar daca e rece si chiar daca nu e pentru mine. Eu il ador. Ii ador zambetul,chipul,ochii, sufletul rece,inima de gheata. Nimic din ce-i a lui,nu e pentru mine. Stiu ca nu va fi vreodata. Am sa accept candva asta,dar nu inca.Inca mai sper la iubirea lui. Inca ma doare.
Am sa trec peste tot ce-i rau,candva. Am sa merg mai departe cu sau fara el,dar nu inca.
Inca Te Iubesc!

Despre un pestisor nebun (sau nu) de dor..

 Azi chiar se simte parasit. Nimanui nu pare sa-i pese de el si asta il doare mai mult ca orice altceva pe lume. Viata i se pare tot mai scurta, lumea ii este din ce in ce mai intunecata. Simte ca se ineaca acolo unde de obicei  simte viata. Simte pulsul in fiecare vena crescand...
Azi chiar nu-si gaseste locul nicaieri. Azi chiar toti pestii il dau la o parte. Simte ca se pierde de pe calea sa. Vrea sa dea inapoi,dar e imposibil. Gandul la imposibilitate ii sfasie creierul si ,mai ales, sufletul.
Tocmai azi,cand are cea mai mare nevoie de o aripioara pe care sa planga,totul e pustiu in jurul lui. Pare ca toti il evita. Viata e oribila,el asa o vede. Ar vrea sa se termine acum. Imposibil,iar. Nu mai e nimic aici pentru el. Nu va mai fi vreodata. S-a terminat. Poate maine va incepe din nou,altceva. Spera. Va spera mereu. Nu renunta la lupta. Nu va renunta niciodata. Va gasi el o aripioara,undeva,candva. Doare. Pestisorul sufera.

Franturi din jurnalul unui pestisor nebun de dor..

  Dear Bear,

   Sa stii ca mi-ai frant inima. Mi-ai rupt-o in bucatele-bucatele si le-ai dat foc,imprastiind cenusa in asa fel incat sa fie imposibil de recuperat si e probabil sa fi fost constient de ce faci cand ai facut-o..
   Ceilalti pestisori imi zic ca te folosesti de mine sa ajungi la ei. Intr-un fel stiu ca e adevarat si cred asta,dar mi-as dori sa nu fie asa. Oricum nimic in lumea asta nu-mi dovedeste ca tii la mine si ca nu sunt un obiect,o jucarie in mana ta. Nimic in lumea asta nu-mi da speranta ca simti ceva..
   Mai mult ca sigur nu simti nimic. As vrea sa renunt la ce simt eu ( eu chiar simt ceva; am ajuns sa te iubesc! Urasc asta! Da, te iubesc si da, esti destul de orb cat sa nu vezi asta! ). Da ,vrea sau renunt la iubirea asta grea,ma face  sa sufar mai mult decat ma face fericita,dar nu pot si intr-un fel ma tem sa renunt; poate nici nu-mi doresc asta cu adevarat. Incerc sa ma consolez, dar nu merge; cred ca nici modul de consolare pe care il incerc nu e "corect" , dar chiar nu merge!
  Imi pare rau ca nu renunt. Voi astepta. Sa stii ca as da totii pestisorii din lume pe tine! Te vreau langa sufletul meu. :D  Urasc ca te iubesc!

Povestea unui pestisor nebun de dor.

Vorbeam cu Andi ( am tinut minte ca m-ai acuzat ca nu am zis nimic de tine pe blog si uite ca zic :) ) si mi-a venit in gand o poveste cu un pestisor indragostit de un ursulet prea mare pentru el si mult prea greu. Ma gandesc ca ar fi fost mai bine acum daca pestisorul nu se indragostea nebuneste de ursulet. Si daca tot s-a indragostit de el, uriasul ar fi putut avea suflet astfel incat sa nu calce pestisorul in picioare si sa-i sfarame inima si ce e in ea. Si daca tot i-a sfaramat inima si ce era in ea,putea sa aiba putin suflet si sa-si ceara iertare sau sa verse o lacrima. Si daca tot nu a varsat vreo lacrima si nu si-a cerut nici iertare,putea sa nu o mai faca din noi,aceluiasi pestisor. Si daca tot a mai facut-o,pestisorul trebuia sa nu mai intre in calea ursuletului. Si daca tot a intrat,nu trebuia sa-i ceara mai mult decat poate oferi, ursuletului. Si daca tot i-a cerut prea mult si nu i s-a oferit niciun sfert din ce-a cerut (  in mod indirect) ,trebuia sa dispara din calea ursului. Acum pestisorul a invatat ca ursuletului nu-i pasa si nu o sa-i mai iasa in cale decat atunci cand ursul o sa-i ceara.
Si pestisorul canta..:

Deocamdată sunt doar un anonim.
De am să trec prin lumea ta,
Să nu te-aștepți să ne-ntâlnim.
Sunt singura care sfidează firea.
De ai să vrei ca să mă vezi,
Să nu îți pui prea mari speranțe.
Și pentru mine livezile sunt verzi,
Și pentru mine culorile au nuanțe.
Să nu te-aștepți să-ți ies în cale
Privindu-te adânc în ochi.
Doar pentru mine nopțile sunt albe,
Doar pentru mine nu există loc. [scrisa de Raluca. ( sper ca nu se supara ca i-am furat-o :D )]

  Pana la urma totul va fi bine pentru pestisorul asta nebun de dor si de iubire. O sa-i treaca. Nu-i asa?

timpul tristetii.

A sosit si el. Nu inteleg de ce ( sau poate ca inteleg) sunt mereu trista. Foarte putine sunt momentele in care zambesc din suflet. Si am observat ca nimeni nu observa asta. Stiu ca nu sunt singura persoana in aceasta situatie. Toti suntem tristi si nimeni nu observa tristetea..Nici ca ar interesa pe cineva de viata altcuiva. Fiecare se gandeste la ale lui. Asa se intampla si poate ca e normal (am spus poate). Dar daca nu ar fi asa,totul ar fi altfel,mai bine poate..
De ceva vreme am ajuns la concluzia ca totusi exista un lucru care ma ajuta sa inving tristetea : lacrimile!
Vi le recomand si voua,chiar ajuta ,sa stiti! Plangeti ori de cate ori simtiti nevoia,fara rusine. Cred ca nu e o rusine sa fii om sau ,cel putin, sa arati ca omul are o parte frumoasa,sensibila. Toti avem,chiar daca ne-o ascundem uneori.
Si acum mi-a venit in minte o melodie ce m-a inspirat mereu sa iubesc tot ce-i in jurul meu pana nu e prea tarziu . Si pentru ca nu pot posta aici videoclipul din motive necunoscute mie, o ascultati voi daca vreti. Se cheama "Tigano" si e cantata de Bosquito. Enjoy!