Poveşti ale papucilor trişti

  Dacă papucii mei ar putea vorbi, ţi i-aş da ţie, să-ţi vorbească. Ţi-ar spune tone de poveşti cu mine. Te-ar face să vrei să trăieşti.
  Papucii mă cunosc cel mai bine. Cu ei sunt mereu, orice-ar fi şi ei îmi ştiu secrete albe şi negre, chiar şi pe cele gri. Dragii de ei ştiu unde sunt şi ce fac şi dac-ar fi să număr arsurile din tălpi, aş şti peste câte ţigari am zburat. Bătrâni şi amărâţi, săraci lipiţi şi îndureraţi, luptând cu mine şi cu timpul, dar totuşi iubiţi, papucii mei miros a bere şi lichior de damă, a fum de ţigară şi cremă maro, a noroi şi a mine, a noi.
  Ei zâmbesc la fiecare pas pe care-l fac şi fac cu ochiul lor stricat unui trecător grăbit, pierdut în mulţime, care nu-i vede niciodată. Ai fost şi tu un trecător, nu i-ai vazut, la fel ca restul. Ţi-ar spune tot ce ai greşit. Te-ar plimba în lume şi-n nelume. Ţe-ar învăţa să dansezi şi să mergi. Te-ar învăţa să trăieşti.
  Dar papucii mei nu ştiu să vorbească şi nu pot spune poveşti cu mine. Şi chiar dac-ar putea, i-aş arunca imediat, căci sunt prea vechi şi prea trişti. Şi tu n-ai exista.

We are young.

     Ia-ma de mana si sa fugim impreuna. Ne vom stabili undeva in China, in provincia Yunnan, sau, intr-un satuc, in Texas. Nimeni ne va sti sau cunoaste si pe nimeni nu va interesa ce facem noi acolo.
     Putem economisi, facand drumul pana acolo pe jos si asa ne vom putea cumpara o casuta mica, cu flori si o veranda unde sa ne petrecem duminicile, dupa ce ne intoarcem de la biserica, unde vom merge ca sa ne incadram mai bine in societate, asa, sa nu fim suspecti lumii.
     Impreuna vom planta flori in mica gradina din fata casei si poate un copacel al nostru, cires, te rog. In curtea din spatele casei vom face cate un gratar cu prietenii de varsta noastra pe care ni-i vom face acolo.
Ne vom trezi devreme, sa prindem rasaritul, si ne vom culca odata cu apusul, va fi mai dragut. Iti voi impleti pulovere si sosete, iar tu le vei aprecia, chiar daca vor fi oribile si nefolositoare, si-mi vei cumpara flori si ciocolata. Vom petrece serile impreuna, plimbandu-ne pe dealuri si culegand flori de camp.   
      Vom fi doar noi. Pozele pe care le vom face impreuna le vom inrama si agata de toti peretii casei noastre mici. La aniversarea ta iti voi lua in fiecare an acelasi cadou: un cal de portelan pe care sa-l adaugi colectiei tale, iar tu-mi  vei lua mereu cate o lumanare parfumata pentru colectia mea. La aniversarea noastra, pe care nu o vom uita vreodata, vom face impreuna tort si prajituri, si ne vom lua cate o poza cu noi, asa ca vom avea si mai multe poze de agatat pe pereti.
     In fiecare seara, inainte sa adorm, ma vei saruta pe frunte, si-mi vei sopti ca ma iubesti si vei fi sincer. Eu iti voi raspunde cu cel mai dulce zambet pe care l-ai vazut vreodata. Vom citi impreuna ceea ce ne place sa citim si vom dansa, pe intuneric, pe melodia noastra preferata. Iti voi citi povesti, iar cand vei fi bolnav, voi sta langa tine si-ti voi face ceaiul tau favorit, de menta, pe care l-am baut impreuna de atatea ori.
    Tu ma vei iubi si ma vei face sa zambesc mereu, iar cu tine alaturi dorul meu de casa nu va exista. Tu vei fi acasa. Eu te voi iubi si mai mult la schimb. Si vom fi fericiti.
    La momentul potrivit vom avea si copii. Vreau gemeni, o fetita si un baiat. Tu vei fi protectorul lor, iar eu am sa le fiu profesoara, ii vom invata sa iubeasca asa cum iubim noi.
    Vom fi fericiti si vom imbatrani privindu-ne nepotii crescand si iubind la fel ca noi amandoi. Iar cand vom muri, o vom face tot impreuna, tinandu-ne de mana, ca intotdeauna.
     Ia-ma de mana si sa fugim impreuna. In Texas. Uita de China.

Furnicar

Mulţime. Zumzet de om peste tot, înecat în fericire. Căldură şi parfum în aer. Soarele e sus, fierbinte, prăfuit.
Copiii ţipă şi plâng. Unul a furat mingea de la bunica sa şi fuge cu ea: "Sebi, vino înapoi, ştii că nu ai voie cu mingea!"; bunica îl urmăreşte.
Doi băieţi drăguţi pe o bancă. Unul îi face ochi dulci unei fete de pe banca alăturată. Flirtul lor e întrerupt de o mătuşă care cere băieţilor să îi cedeze banca dumneaei. Politicoşi, băieţii pleacă, mătuşa se aşaza pentru o secundă, se ridică si pleacă. Bătrână şi neliniştită.
Alţi băieţi, alte fete. Se plac, se aşază unii lângă ceilalţi. De-acum sunt prieteni cu acte în regulă.
Meci. Pe o terasă s-au adunat familii şi prietenii să vadă meciul. Bere şi fum de ţigară. Gălăgie maturizată.
Doi paşi mai încolo din nou copii. Se dau în biciclete, role, trotinete. Joacă şotron, desenează cu creta pe asfalt.
Soarele a coborât. Se lasă întunericul. Becurile de pe străzi se aprind unul cate unul.
Mulţimea se împuţinează până nu se mai numeşte mulţime.
Pe la unşpe porneşte sistemul de irigaţie al parcului.
Vreo doi tipi ieşiţi la agăţat şi-au uitat scopul iniţial, au făcut rost de peturi şi dau tonul distracţiei: bătaie cu apă, la miezul nopţii, într-un parc.
Pe o bancă, doi îndragostiţi nu observă gălăgia. În două leagăne se dau două fete care privesc şi râd. Se mulţumesc cu atât; nu vor să-şi ude telefoanele.
Terasele şi barurile sunt pline până spre dimineaţă. Copiii oraşului vor să simtă vara nouă înăuntru.
Apa curge în parc.
Muşunoi de oameni în noapte de vară.

Furie.

woede zemerim hirs haserrea ira zlost kole ljutnja vrede kolero viha galit colere. Dicter rabia zorn marah fearg rabbia dusmas pyktis harag kemarahan rabja. Sinne boosheid raiva jeza ilska hasira ofke anger.

Sweet Non-Logic

Raţa-furnicar şi copilul trist joacă poker printre maşini de metal şi ciment. Norii verzi calcă iarba roşie. Copiază gesturi dansând polka şi cântând jazz. Ţin o chitara în echilibru pe cap, invocând vara. Departe, pe dealul din carton, înoată în fulgi de porumb fructele uscate. Toate astea nu mă vor duce în Valhala prin uşa secreta din geamul de sticlă roz-roşu-crem.
   Corzi din nisip închegat se leagănă agăţate de copaci din ţiglă, fragili precum aripa raţei-furnicar. Culori de apă în ploaie de lapte se scurg şi se dizolvă în dulceaţă de lămâi amare, asezonate cu cireşe verzi, bătute de grindină.
    Încă joacă poker într-un cazino-bancă, atent supravegheaţi de hoţi sub acoperire de poliţişti-bancheri.
    Asul de inimă dansează cu dama de cupă pe un ring de ace din foc şi gheaţă. Intrarea e străjuită de dragon şi fata lui cu tatuaj-lebădă.
    Într-o atmosferă de zinc, raţa-furnicar câştigă şi iese mâncând dragonul.

8

O gâză zboară spre un borcan

de acetonă

lăsat deschis.

Mirosul îi place, o duce în Rai. 

Dar Raiul e foc.

şi-i amar.

O gâză

îşi caută Iadul 

în dulceaţă.

şi Iadul e dulce 

de catifea verde.

   Zice că suntem predestinaţi de la facerea lumii şi că destinul nostru ne e scris dinainte să ne naştem...
   Zice că nu exista soartă, ci doar destin. Dar care e diferenţa dintre ele?
   Cum poate Dumnezeu să ne scrie destinul fiecăruia in parte? Şi cum poate să hotărasca să se nască fiecare om chiar dinainte să se nască părinţii săi?
   Biblia zice că Dumnezeu ne-a făcut pe noi, oamenii, după "chipul şi asemănarea" lor, a celor trei divinităţi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Asta n-ar însemna că noi am putea avea aceleaşi puteri ca Ei?
   Să presupunem că avem aceleaşi puteri, cel puţin din punct de vedere amnezic, al imaginaţiei, al puterii de a lua decizii, de a fi ambiţioşi şi determinaţi spre a face ceva; cum poate Dumnezeu să ne ţină minte pe toţi? Sau cum ar putea să aibă scris pentru fiecare ceva diferit în viaţă? Mie mi se pare imposibil. Dar să nu ne comparăm cu divinitatea. Nu sunt ateu, doar îmi pun întrebări. Nu zice Biblia "căutaţi şi veţi găsi"? Eu caut, voi vedea dacă şi găsesc.
   Soartă şi destin. Aparent au acelaşi înţeles, dar, dacă privim în esenţă, nimic nu mai e la fel.
   Din punctul meu de vedere, destinul e cel pe care îl avem scris de mult, dinainte să ne naştem, iar soarta e norocul, ceea ce se iveşte, fără să fi fost planuit.
   Cele două sunt extremităţi ale vieţii, la fel ca naşterea şi moartea, dar nu pot coexista cum fac naşterea şi moartea, ele nu se pot succede. Ori credem în destin, ori credem în soartă. Alegerea e a noastră şi rău am face să le amestecăm; tot problema noastră e.
   Până la urmă, există ce alegem noi să credem că există. Eu am ales... încă nimic. Nici soartă, nici destin, nici Dumnezeu. Am să mă mai gândesc. Poate, într-un final, vor exista Dumnezeu şi destinul, asta dacă eu voi primi darul credinţei, iar dacă nu, am să fiu o norocită sau o nenorocită sau nimic... şi totul va fi la fel...