Da.

 Ca sa incep direct cu ce ma doare, am sa spun ca sufar de misandrie si de misoginie in acelasi timp. Iubesc extraterestrii de gen neutru.
 Am realizat ca blogul asta e un fel de jurnal public al meu. Aici vad ca am scris tot ce m-a durut vreodata si am sa mai scriu.
 Urasc barbatii,ii dispretuiesc din suflet. Ei niciodata nu stiu sa se comporte. Azi ii esti draga, maine iti da un sut in fund si te da naibii.
 Femeile.. Cand ai mai mare nevoie da si  ea un sunt in fund si te da tot naibii.
 La concluzia asta am ajuns eu.
 Stiu, sunt si eu femeie. Nu-mi place felul meu de a fi.  Dar nici nu mi-l schimb. Asa sa fiu,cum sunt.
 Vreau sa cunosc un extraterestru de gen neutru. Ala ar fi cel mai potrivit din toate punctele de vedere. Si pariez ca ar fi adooorabil! 8->

changes.

So here I am again.
Am crezut ca in viata mea incep sa se miste lucrurile. Am crezut ca se va schimba ceva. Incepeau sa se intample din ce in ce mai multe "minuni".
 Acum simt ca am cazut iar. Nu stiu, pur si simplu. Pana acum un minut totul era bine si acum tot ce am cladit intr-o perioada s-a prabusit peste mine. Simt ca vreau sa plang. Nu. Nu mai plang. Destul cu asta.
 Trecem peste. Poate ca minunile nici nu exista si asa e sa fie. Doar sa am impresia ca se intampla. Toate cate s-au intamplat bune pana acum au fost numai mici lucruri. Tot alea rele sunt mai tari. Asa cred.
 Totusi ma satisfac lucrurile mici si nu mi-e frica sa ma avant in ele, cu toate ca stiu ca se termina mereu prost si tot eu ies rau din astea. M-am obisnuit cu gandul asta. Viata e frumoasa chiar daca nu e.
 Iar zic ca am sa ma schimb. Sau mai bine nu. Mai bine raman aceeasi Carmen. Cine vrea sa-mi fie prieten ma accepta asa. Right?
 Anyway, it doesn't matter at all.
 Still here.
 Always here. :)
 Always like this.

Mov si alb.

 Azi am facut cunostinta cu lumea de afara. Imi parea totul asa ciudat si nou si totusi asa de cunoscut. Era prima data cand am iesit in mijlocul lumii si totusi simteam ca sunt acolo dintotdeauna. Si ea a simtit ca sunt noua si m-a primit bine, dar uitandu-se atent la mine.. M-am simtit ca o ciudata. Am avut totusi noroc ca erai tu acolo si ma tineai de mana. Asta imi dadea putere sa merg dreapta si sa pun un picior in fata celuilalt.
 Si eu m-am holbat. Niciodata nu mai vazusem atata culoare.
 La un moment dat mi-ai dat drumul la mana si te-ai indepartat fara un cuvant.
 M-am simtit pierduta, dar am continuat sa merg. M-am plimbat singura pe strazi mult timp. Nu voiam sa merg acasa, aerul tare si placut nu-mi dadea voi sa merg acasa, nu fara tine. Apoi m-am oprit in mijlocul unei strazi cu casute mici si asa de frumos colorate incat nu m-am putut abtine sa nu ma holbez din nou si sa zambesc.Admirand casutele acelea ca pentru pitici am intrat intr-o stare de visare..
 Ceea ce m-a trezit a fost un parfum dulce care parca m-a izbit in fata.. Se simtea in adiere. Era asa dulce incat m-am indragostit de el din prima clipa in care mi-a atins narile.
 Am tinut neaparat sa aflu de unde vine asa ca am incercat sa ghicesc ce floare emana acest parfum superb..
 M-am uitat in jur si nu am reusit, erau prea multe flori.
 Am adulmecat mai bine. Mirosea mov cu nuante de alb. Pe strada era un liliac mov si unul alb la doi pasi de cel mov. Erau superbi ,dar asa de inalti..
 Am incercat sa iau cate o floare,dar nu am ajuns, nu sunt indeajuns de inalta. As fi rugat pe cineva sa-mi ia una, dar nu trecea nimeni pe acolo. Am renuntat.
 Cand am privit cerul in asfintit am realizat cat de tarziu era. Era rosu. Trebuia sa merg acasa, ma temeam de ce va urma, nu stiam ce ma poate astepta in intuneric. Am pornit pe strazi.
 Cand am intrat in casa tu ma asteptai acolo. Aveai un buchet de liliac mov si alb. Miroseau divin. Mi-ai daruit buchetul, m-ai luat de mana si am pornit impreuna prin intuneric.
 Parul meu mirosea a mov si alb, a liliac mov si alb.
 Si am realizat ca iubirea noastra era mov si alb.

Mereu aici.

 Am realizat ca exista un loc unde nu ma simt in plus. Un loc pe care chiar il pot numi acasa.
 Am realizat ca exista cineva doar pentru mine si a fost mereu aici. Chiar daca exista momente cand suntem departe si certate, tot suntem doua, mereu aproape. Ea a fost mereu langa mine,mergand pe aceeasi parte a drumului cu mine, impartasind aceleasi idei cu mine si sustinandu-mi convingerile, nu chiar pe toate.
 Si ma cearta la orice pas gresit si imi spune tot ce crede despre mine si nu se linguseste niciodata.
 Si chiar daca unele lucruri dor, eu inca o iubesc si vreau sa o am mereu langa mine.
 Visez ca va fi aici oricand. La nunta mea si la nunta ei ( nu stiu care va fi prima dintre noi,dar vom fi acolo) .
 Ii promit ca va fi mereu prietena mea cea mai buna si ca a fost mereu prietena mea cea mai buna, chiar daca eu nu am fost tot timpul (chiar si in cele 7 luni care au trecut,slava Domnului)
 Si-ti promit, Ana, ca te voi iubi mereu ca pe sora mea!
 Esti sora mea! :X

Loneliness.

 So here I am. La fel de singura ca intotdeaua.
 Cateodata simt ca incep sa iubesc singuratatea, dar cateodata ma omoara. Simt ca am nevoie sa fie cineva acolo pentru mine. Dar nu e. Cine stie? Poate ca se afla si persoana aia acolo,undeva, dar nu aici, nu acum.
 Inca sper sa deschid  ochii intr-o dimineata cu sentimentul ca azi gasesc ceea ce caut, dar nu inca.
 Inca astept sa ies pe strada si sa ma ciocnesc involuntar de persoana aceea, dar nu inca.
 Inca nu simt ca ar veni..
 Astept.
 Poate vine.
 Dar nu inca. Acum sunt inca singura pe drum.
 Forever alone. :)

Tears

 Simt ca vreau sa plang, dar nu nimeni nu plange cu mine. Chiar daca sunt singura pe drum, mi-ar placea sa stiu ca cineva se gandeste si la mine. No. Nicio sansa. Nimeni nu se gandeste la nimeni. Toti sunt pe cont propriu.
 Spun ca nu ar trebui sa fie asa. Spun ca ar trebui sa fim legati toti de toti. Dar nu e asa. Niciun sentiment pare ca nu poate sa ne lege, oricat de nobil ar fi el. Lumea asta e ciudata. Viata e ciudata. Mentalitatea nimanui e de inteles. Si nimeni nu e ascultat.
 As vrea sa-mi asculte cineva parerea. As vrea sa am puterea sa schimb lumea. Dar nu o am si nu o voi avea vreodata. Nimic nu se va schimba vreodata.
 Nu inteleg nimic in lumea asta.. Mi se pare totul asa in ceata.
 Nu ma inteleg nici pe mine.
 Nu am sa inteleg vreodata.
 Asta este.
 Am sa ma schimb.
 Pana atunci plang.