Ma simt ca naiba. Am nevoie sa scriu ceva, orice, sa ma calmez. Mi-am dat seama ca ma simt bine scriind. Chiar daca stiu ca nu sctiu tocmai bine. Atata timp cat am pixul in mana si foaia in fata, ma simt eu. Presupun ca e bine sa ma simt asa.
Nu sunt sigura daca pot scrie indeajuns cat sa umplu o pagina sau sa pot posta, dar incerc. Si as vrea sa scriu cam ce simt. Nu pot sa fac poezii sau texte prin care sa se inteleaga sentimentele. Nu sunt poet. Sunt doar eu si am sa spun direct.
Stiu ca pare ciudat faptul ca pe mine ma doare cate ceva mereu si stiu ca de cele mai multe ori e posibil sa fie o durere inchipuita de a mea pe care o mimez doar pentru ca mi se pare anormal sa ma simt bine. M-am obisnuit cu durerea, e parte din mine acum, pentru ca o am de atat de mult timp.
Ma simt singura si e placut uneori, dar sunt momente cand pur si simplu am nevoie de o vorba, o anumita vorba, pe care nu o aud de la nimeni. Si am momente cand pur si simplu ma simt atat de neinteresanta incat cersesc atentie si in unele din aceste momente sunt in stare sa fac orice ca sa am putina satisfactie.
Cateodata vreau sa observe cineva ca e ceva in neregula si sa ma intrebe ce dracu' am. Da nu se intampla, cel putin nu cand trebuie. Alta data vreau doar sa fiu lasata in pacea mea , sa plang, sa rad, sa cant, sa vorbesc singura, dar tocmai atunci nu se intampla.Totul merge pe dos. Dar nu-i nimic. Tot ce e normal e anormal si asta caracterizeaza lumea in care traiesc.
Stau si ma gandesc cat de ciudata pot parea. Adica.. Cand sunt in mijlocul unor persoane sunt cu totul in regula, nu pot sa stau suparata si sa nu zambesc si cum ajung acasa, ma inchid in dormitor si ma gandesc la toate lucrurile care, de fapt, trec pe langa mine, nu prin mine , cum ar trebui. Si sunt atatea la care sa ma gandesc. Si incerc sa le iau pe rand si sa le gandesc cum trebuie, bineinteles nu pot.
Am un sfat pentru mine, de care bineinteles ca nu voi tine cont, dar am sa il iau ca pe un "to do" : sa-mi fac ordine in ganduri.
Ma intreb de cele mai multe ori de ce sunt asa singura, chiar inconjurata de oameni. Si raspunsul pe care il gasesc mereu e ca sunt respingatoare si ca nimeni nu ar vrea sa tina aproape o persoana ca mine.
Devin din nou o "drama queen" ,dar asta e singurul lucru care-mi vine in minte ca raspuns la intrebarea respectiva. Nu sunt sigura nici daca sunt o persoana de incredere. Credeam, intr-o perioada, ca am o demnitate nepatata, in sensul ca niciodata nu imi incalc promisiunile, dar nu e asa. Am realizat ca nu pot sa tin o promisiune pe care mi-o fac mie, dar altora? Si daca stau sa ma gandesc acum, cred ca aici e vorba de lipsa acuta de vointa pe care o am. Cu alte cuvinte, nu vreau destul de mult sa fac un lucru, deci nu-l fac.
Cred ca in postarea asta, pe care initial am crezut ca nu o voi putea scrie, am spus defecte majore ale mele. Nu-mi prea pasa de ele. Nu vreau destul de mult sa-mi pese sau sa le controlez.
Doar nu-mi pasa.
