Gandurile unei fete..

Azi sunt tot eu,cea de ieri,dar maine oare voi mai fi? Nu. Nu dupa azi.
Azi m-am simtit un nimic in fata lui. Nu inteleg de ce ma trateaza asa,nu inteleg de ce ma uraste. Ma intreb oare stie ce-mi face? Oare stie cat dor toate gesturile lui?
Daca stie inseamna ca o face intentionat. Sunt mereu singura din vina lui. Niciodata nu pot accepta pe cineva in viata mea. Mereu compar pe oricine cu el si nimeni nu e indeajuns de bun sa-i ia locul. Nu exista cineva. Nu va exista vreodata. Simt asta.
Vreau sa il schimb,sa-l izgonesc,sa-l exilez din inima mea,dar nu pot. poate nici nu vreau destul de mult. Viata mea e goala si incolora fara zambetul lui nepasator in ea. Are un zambet uimitor,radiant,chiar daca e rece si chiar daca nu e pentru mine. Eu il ador. Ii ador zambetul,chipul,ochii, sufletul rece,inima de gheata. Nimic din ce-i a lui,nu e pentru mine. Stiu ca nu va fi vreodata. Am sa accept candva asta,dar nu inca.Inca mai sper la iubirea lui. Inca ma doare.
Am sa trec peste tot ce-i rau,candva. Am sa merg mai departe cu sau fara el,dar nu inca.
Inca Te Iubesc!

Despre un pestisor nebun (sau nu) de dor..

 Azi chiar se simte parasit. Nimanui nu pare sa-i pese de el si asta il doare mai mult ca orice altceva pe lume. Viata i se pare tot mai scurta, lumea ii este din ce in ce mai intunecata. Simte ca se ineaca acolo unde de obicei  simte viata. Simte pulsul in fiecare vena crescand...
Azi chiar nu-si gaseste locul nicaieri. Azi chiar toti pestii il dau la o parte. Simte ca se pierde de pe calea sa. Vrea sa dea inapoi,dar e imposibil. Gandul la imposibilitate ii sfasie creierul si ,mai ales, sufletul.
Tocmai azi,cand are cea mai mare nevoie de o aripioara pe care sa planga,totul e pustiu in jurul lui. Pare ca toti il evita. Viata e oribila,el asa o vede. Ar vrea sa se termine acum. Imposibil,iar. Nu mai e nimic aici pentru el. Nu va mai fi vreodata. S-a terminat. Poate maine va incepe din nou,altceva. Spera. Va spera mereu. Nu renunta la lupta. Nu va renunta niciodata. Va gasi el o aripioara,undeva,candva. Doare. Pestisorul sufera.

Franturi din jurnalul unui pestisor nebun de dor..

  Dear Bear,

   Sa stii ca mi-ai frant inima. Mi-ai rupt-o in bucatele-bucatele si le-ai dat foc,imprastiind cenusa in asa fel incat sa fie imposibil de recuperat si e probabil sa fi fost constient de ce faci cand ai facut-o..
   Ceilalti pestisori imi zic ca te folosesti de mine sa ajungi la ei. Intr-un fel stiu ca e adevarat si cred asta,dar mi-as dori sa nu fie asa. Oricum nimic in lumea asta nu-mi dovedeste ca tii la mine si ca nu sunt un obiect,o jucarie in mana ta. Nimic in lumea asta nu-mi da speranta ca simti ceva..
   Mai mult ca sigur nu simti nimic. As vrea sa renunt la ce simt eu ( eu chiar simt ceva; am ajuns sa te iubesc! Urasc asta! Da, te iubesc si da, esti destul de orb cat sa nu vezi asta! ). Da ,vrea sau renunt la iubirea asta grea,ma face  sa sufar mai mult decat ma face fericita,dar nu pot si intr-un fel ma tem sa renunt; poate nici nu-mi doresc asta cu adevarat. Incerc sa ma consolez, dar nu merge; cred ca nici modul de consolare pe care il incerc nu e "corect" , dar chiar nu merge!
  Imi pare rau ca nu renunt. Voi astepta. Sa stii ca as da totii pestisorii din lume pe tine! Te vreau langa sufletul meu. :D  Urasc ca te iubesc!

Povestea unui pestisor nebun de dor.

Vorbeam cu Andi ( am tinut minte ca m-ai acuzat ca nu am zis nimic de tine pe blog si uite ca zic :) ) si mi-a venit in gand o poveste cu un pestisor indragostit de un ursulet prea mare pentru el si mult prea greu. Ma gandesc ca ar fi fost mai bine acum daca pestisorul nu se indragostea nebuneste de ursulet. Si daca tot s-a indragostit de el, uriasul ar fi putut avea suflet astfel incat sa nu calce pestisorul in picioare si sa-i sfarame inima si ce e in ea. Si daca tot i-a sfaramat inima si ce era in ea,putea sa aiba putin suflet si sa-si ceara iertare sau sa verse o lacrima. Si daca tot nu a varsat vreo lacrima si nu si-a cerut nici iertare,putea sa nu o mai faca din noi,aceluiasi pestisor. Si daca tot a mai facut-o,pestisorul trebuia sa nu mai intre in calea ursuletului. Si daca tot a intrat,nu trebuia sa-i ceara mai mult decat poate oferi, ursuletului. Si daca tot i-a cerut prea mult si nu i s-a oferit niciun sfert din ce-a cerut (  in mod indirect) ,trebuia sa dispara din calea ursului. Acum pestisorul a invatat ca ursuletului nu-i pasa si nu o sa-i mai iasa in cale decat atunci cand ursul o sa-i ceara.
Si pestisorul canta..:

Deocamdată sunt doar un anonim.
De am să trec prin lumea ta,
Să nu te-aștepți să ne-ntâlnim.
Sunt singura care sfidează firea.
De ai să vrei ca să mă vezi,
Să nu îți pui prea mari speranțe.
Și pentru mine livezile sunt verzi,
Și pentru mine culorile au nuanțe.
Să nu te-aștepți să-ți ies în cale
Privindu-te adânc în ochi.
Doar pentru mine nopțile sunt albe,
Doar pentru mine nu există loc. [scrisa de Raluca. ( sper ca nu se supara ca i-am furat-o :D )]

  Pana la urma totul va fi bine pentru pestisorul asta nebun de dor si de iubire. O sa-i treaca. Nu-i asa?

timpul tristetii.

A sosit si el. Nu inteleg de ce ( sau poate ca inteleg) sunt mereu trista. Foarte putine sunt momentele in care zambesc din suflet. Si am observat ca nimeni nu observa asta. Stiu ca nu sunt singura persoana in aceasta situatie. Toti suntem tristi si nimeni nu observa tristetea..Nici ca ar interesa pe cineva de viata altcuiva. Fiecare se gandeste la ale lui. Asa se intampla si poate ca e normal (am spus poate). Dar daca nu ar fi asa,totul ar fi altfel,mai bine poate..
De ceva vreme am ajuns la concluzia ca totusi exista un lucru care ma ajuta sa inving tristetea : lacrimile!
Vi le recomand si voua,chiar ajuta ,sa stiti! Plangeti ori de cate ori simtiti nevoia,fara rusine. Cred ca nu e o rusine sa fii om sau ,cel putin, sa arati ca omul are o parte frumoasa,sensibila. Toti avem,chiar daca ne-o ascundem uneori.
Si acum mi-a venit in minte o melodie ce m-a inspirat mereu sa iubesc tot ce-i in jurul meu pana nu e prea tarziu . Si pentru ca nu pot posta aici videoclipul din motive necunoscute mie, o ascultati voi daca vreti. Se cheama "Tigano" si e cantata de Bosquito. Enjoy!

Noul an.

 Incep cu normalul " La multi ani!" si cu urarile obisnuite: fericire in noul an, santate,ganduri bune,dorinte implinite,idealuri atinse si restul, dar cum nu e posibil sa avem numai bine in viata,cu siguranta va fi si rau..si va doresc sa aveti curajul sa plangeti in momentele in care e nevoie de lacrimi, puterea sa rabdati si cele mai negre chinuri si va doresc calitatea de a spera in cele mai intunecate clipe  chiar si in cele ce par fara speranta si chiar si in momentele in care vi se pare ca nu mai e nicio luminita la capatul tunelului; mereu e una,asa ca nu renuntati niciodata. Vreau ca 2011 sa fie mai bun ca 2010 si mai rau ca 2012 si vreau sa tin minte mereu ca daca anul trecut a fost rau,anul acesta va fi bun si asa mai departe. Sanatate si Noroc.! [pfff si vad ca nu e data si ora corecta aici , pe blog: la mine e ora 1:01 si e 1 ianuarie 2011.]

viata de dincolo de moarte.

  Am vaga impresie ca in postarea asta ma voi folosi de latura mea filozofica. E cam tarziu ( e ora 00: 30 ) si joc jocuri stupide pe net. Pur si simplu , sau poate nu asa de simplu ,ci gandindu-ma la cineva, mi-a venit in gand o intrebare destul de uzata,cred eu. Cam toata lumea se intreaba ce e dincolo de moarte. Tot asta m-am intrebat si eu si inca ma intreb. Oare ce o fi? sau..O fi ceva? Pentru cei care cred cu tarie in Dumnezeu, raspunsul e clar: Da, exista ; o viata mai buna sau mai rea in Rai sau in Iad. Dar oare ce cred ceilalti oameni? Cei care nu au un Dumnezeu cum ar fi ateii sau chiar musulmanii cu Allah al lor.
  Degeaba imi storc creierii si internetul in cautarea unui raspuns.. Nu cred ca va cineva cu certitudine ce e dincolo de bariera asta decat dupa ce va muri. Degeaba cer semne lui Dumnezeu si degeaba ii pun atatea intrebari ,ca nu imi raspunde nimeni inafara de constiinta mea care zice : " poate ca nici nu exista divinitatea! " Refuz categoric sa o cred,mai am o speranta ca exista,ca nu suntem chiar de capul nostru si ca dupa moarte va fi cineva (sau ceva) acolo ,sa ma ia de mana si sa-mi arate drumul spre Iad. (nu cred ca vreun om de pe pamant merita sa fie altundeva decat acolo.)