Toate trec..

 Si da, toate trec, oricat ar putea fi de greu. Oricat de greu ar parea sa uiti ceva sau pe cineva, cu putin efort psihic se poate orice, iar eu mi-am propus sa uit tot. Tot ce mi-ai facut vreodata si, mai ales, tot ce am simtit pentru tine. De uitat pot, dar mai greu e sa incetez sa simt. Foarte greu.
 Imi pare asa de rau ca am ajuns sa tin la tine. Am incercat, am incercat din greu sa nu fac asta. Nu am vrut sa fii tu, dar cine m-a intrebat daca vreau? Nimeni. S-a intamplat si asta este. Timpul nu poate fi dat inapoi si sentimentele nu pot fi schimbate sau ascunse. Am suferit enorm cand mi-am dat seama ca simt prea mult.
 Promit insa ca voi face tot ce pot sa nu mai tin la tine, sa nu-mi mai pese. Asa e mai bine pentru amandoi. Pentru asta am nevoie de putin ajutor, insa. Pana ajutorul pe care-l astept o sa vina, va fi tot asa.
 Si, pana la urma, am sa trec si peste tine.Iti promit ca vei deveni trecut. Candva.
 Da, domnule, te voi uita.
 FUCK YOU!

Si s-a dus..

 Da.. Se pare ca s-a dus. Ma refer la primul an de liceu. A fost unul dintre cei mai buni din viata mea si cel mai bun din adolescenta mea de pana acum.
 Imi amintesc cu cat drag am asteptat liceul si cat de nerabdatoare am fost in prima zi. Stiu ca nu am dormit deloc in prima noapte si ca tremuram din toate incheieturile in momentul in care am intrat in noua mea scoala si mi-am vazut noii colegi. Cred ca toti eram emotionati..
 Doamne, a trecut asa repede primul an. Parca ieri era septembrie si azi e prima zi din prima vacanta de vara in liceu.
 Imi voi aminti tot anul acesta cu o placere imensa.
 Acum sunt nerabdatoare sa inceapa clasa a Xa. Sper ca va fi si mai bine. Si mi-am propus sa fie mai bine din toate punctele de vedere.
 Vacanta o sa treaca... A Xa, pazea ca vin!
 Si un mesaj pentru colegi: " Va iubesc, va multumesc pentru anul care s-a incheiat si sa aveti o vacanta geniala! Odihniti-va cat puteti, anul urmator va fi greeeu ;))!"
 Imi va fi dor de aceste vremuri...

Da.

 Ca sa incep direct cu ce ma doare, am sa spun ca sufar de misandrie si de misoginie in acelasi timp. Iubesc extraterestrii de gen neutru.
 Am realizat ca blogul asta e un fel de jurnal public al meu. Aici vad ca am scris tot ce m-a durut vreodata si am sa mai scriu.
 Urasc barbatii,ii dispretuiesc din suflet. Ei niciodata nu stiu sa se comporte. Azi ii esti draga, maine iti da un sut in fund si te da naibii.
 Femeile.. Cand ai mai mare nevoie da si  ea un sunt in fund si te da tot naibii.
 La concluzia asta am ajuns eu.
 Stiu, sunt si eu femeie. Nu-mi place felul meu de a fi.  Dar nici nu mi-l schimb. Asa sa fiu,cum sunt.
 Vreau sa cunosc un extraterestru de gen neutru. Ala ar fi cel mai potrivit din toate punctele de vedere. Si pariez ca ar fi adooorabil! 8->

changes.

So here I am again.
Am crezut ca in viata mea incep sa se miste lucrurile. Am crezut ca se va schimba ceva. Incepeau sa se intample din ce in ce mai multe "minuni".
 Acum simt ca am cazut iar. Nu stiu, pur si simplu. Pana acum un minut totul era bine si acum tot ce am cladit intr-o perioada s-a prabusit peste mine. Simt ca vreau sa plang. Nu. Nu mai plang. Destul cu asta.
 Trecem peste. Poate ca minunile nici nu exista si asa e sa fie. Doar sa am impresia ca se intampla. Toate cate s-au intamplat bune pana acum au fost numai mici lucruri. Tot alea rele sunt mai tari. Asa cred.
 Totusi ma satisfac lucrurile mici si nu mi-e frica sa ma avant in ele, cu toate ca stiu ca se termina mereu prost si tot eu ies rau din astea. M-am obisnuit cu gandul asta. Viata e frumoasa chiar daca nu e.
 Iar zic ca am sa ma schimb. Sau mai bine nu. Mai bine raman aceeasi Carmen. Cine vrea sa-mi fie prieten ma accepta asa. Right?
 Anyway, it doesn't matter at all.
 Still here.
 Always here. :)
 Always like this.

Mov si alb.

 Azi am facut cunostinta cu lumea de afara. Imi parea totul asa ciudat si nou si totusi asa de cunoscut. Era prima data cand am iesit in mijlocul lumii si totusi simteam ca sunt acolo dintotdeauna. Si ea a simtit ca sunt noua si m-a primit bine, dar uitandu-se atent la mine.. M-am simtit ca o ciudata. Am avut totusi noroc ca erai tu acolo si ma tineai de mana. Asta imi dadea putere sa merg dreapta si sa pun un picior in fata celuilalt.
 Si eu m-am holbat. Niciodata nu mai vazusem atata culoare.
 La un moment dat mi-ai dat drumul la mana si te-ai indepartat fara un cuvant.
 M-am simtit pierduta, dar am continuat sa merg. M-am plimbat singura pe strazi mult timp. Nu voiam sa merg acasa, aerul tare si placut nu-mi dadea voi sa merg acasa, nu fara tine. Apoi m-am oprit in mijlocul unei strazi cu casute mici si asa de frumos colorate incat nu m-am putut abtine sa nu ma holbez din nou si sa zambesc.Admirand casutele acelea ca pentru pitici am intrat intr-o stare de visare..
 Ceea ce m-a trezit a fost un parfum dulce care parca m-a izbit in fata.. Se simtea in adiere. Era asa dulce incat m-am indragostit de el din prima clipa in care mi-a atins narile.
 Am tinut neaparat sa aflu de unde vine asa ca am incercat sa ghicesc ce floare emana acest parfum superb..
 M-am uitat in jur si nu am reusit, erau prea multe flori.
 Am adulmecat mai bine. Mirosea mov cu nuante de alb. Pe strada era un liliac mov si unul alb la doi pasi de cel mov. Erau superbi ,dar asa de inalti..
 Am incercat sa iau cate o floare,dar nu am ajuns, nu sunt indeajuns de inalta. As fi rugat pe cineva sa-mi ia una, dar nu trecea nimeni pe acolo. Am renuntat.
 Cand am privit cerul in asfintit am realizat cat de tarziu era. Era rosu. Trebuia sa merg acasa, ma temeam de ce va urma, nu stiam ce ma poate astepta in intuneric. Am pornit pe strazi.
 Cand am intrat in casa tu ma asteptai acolo. Aveai un buchet de liliac mov si alb. Miroseau divin. Mi-ai daruit buchetul, m-ai luat de mana si am pornit impreuna prin intuneric.
 Parul meu mirosea a mov si alb, a liliac mov si alb.
 Si am realizat ca iubirea noastra era mov si alb.

Mereu aici.

 Am realizat ca exista un loc unde nu ma simt in plus. Un loc pe care chiar il pot numi acasa.
 Am realizat ca exista cineva doar pentru mine si a fost mereu aici. Chiar daca exista momente cand suntem departe si certate, tot suntem doua, mereu aproape. Ea a fost mereu langa mine,mergand pe aceeasi parte a drumului cu mine, impartasind aceleasi idei cu mine si sustinandu-mi convingerile, nu chiar pe toate.
 Si ma cearta la orice pas gresit si imi spune tot ce crede despre mine si nu se linguseste niciodata.
 Si chiar daca unele lucruri dor, eu inca o iubesc si vreau sa o am mereu langa mine.
 Visez ca va fi aici oricand. La nunta mea si la nunta ei ( nu stiu care va fi prima dintre noi,dar vom fi acolo) .
 Ii promit ca va fi mereu prietena mea cea mai buna si ca a fost mereu prietena mea cea mai buna, chiar daca eu nu am fost tot timpul (chiar si in cele 7 luni care au trecut,slava Domnului)
 Si-ti promit, Ana, ca te voi iubi mereu ca pe sora mea!
 Esti sora mea! :X

Loneliness.

 So here I am. La fel de singura ca intotdeaua.
 Cateodata simt ca incep sa iubesc singuratatea, dar cateodata ma omoara. Simt ca am nevoie sa fie cineva acolo pentru mine. Dar nu e. Cine stie? Poate ca se afla si persoana aia acolo,undeva, dar nu aici, nu acum.
 Inca sper sa deschid  ochii intr-o dimineata cu sentimentul ca azi gasesc ceea ce caut, dar nu inca.
 Inca astept sa ies pe strada si sa ma ciocnesc involuntar de persoana aceea, dar nu inca.
 Inca nu simt ca ar veni..
 Astept.
 Poate vine.
 Dar nu inca. Acum sunt inca singura pe drum.
 Forever alone. :)