Rani. Toata lumea le are, fie ele mai mici, mai mari, mai adanci, deschise sau interne. Si fiecare om, fie el bun, rau sau iubitor sau nepasator sau nevatamat pana la un punct sau deja profund ranit, trece prin durerea aceasta a unei rani.
Ranile se pot vindeca. Unele usor, altele mai greu, avand nevoie de anestezie, de operatie si copci. Ah, cat iubesc ata si acul de sutura, durerea pe care o simt cand imi strapung carnea e asa de placuta... si lasa cicatrici...
Dar unele rani nu se vindeca nici macar cu sutura. Daca pui un pansament pe o rana sangeranda nu inseamna ca s-a vindecat. Sunt acele rani care trebuie lasate sa sangereze si, la un moment dat, sangele se va coagula si va crea o coaja protectoare pe rana. Apoi ramane decat timp. Timp sa le vindece pe toate...
Unele rani lasa cicatrici. Si sunt feluri si feluri de cicatrici, mici, usor de acoperit cu fond de ten si putina pudra pe fata, cu o bluza lunga, cu guler , sosete, blugi si oricum altcumva. Dar sunt celelalte cicatrici, mai rele, adanci, dureroase, tipatoare, atat de greu de acoperit si fiecare dintre noi are cate una.
Exista un singur factor care atenueaza durerea (dar nu vindeca rana) : anestezia.
As vrea sa am propriul anestezist. Asa n-ar durea si n-as simti si as uita. Si as putea spune ce simt fara sa curga sange...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu