Te blestem să nu mai poţi iubi vreodată.
Să simţi doar chinul pe pământ,
Să ştii şi tu durerea provocată,
Să nu mai poţi rosti niciun cuvânt.
Dacă iubeşti să fie cu durere
şi neputinţa ta să fie grea,
Iar chinul tău să fie-a mea plăcere.
Nu vrei putea scăpa nici dac-aş vrea.
La fiecare pas un demon să te-nhaţe
şi să-ţi şoptească iar al meu blestem.
Până şi iadul de tine să se-agaţe,
s-auzi cum spiritele-n tine gem.
Şi să respiri să-ţi pară de nesuferit,
Un demon să-ţi cuprindă gâtul gol;
Să-ţi tortureze suflul îndârjit,
Să simţi cum inima şi sufletul îţi mor.
Şi în mormânt când vei ajunge
Eu încă te voi bântui
Şi inima uşor ţi-o voi străpunge
Şi de durere tu vei chiui.
sâmbătă, 3 martie 2012
duminică, 26 februarie 2012
Blestem.
Ma intreb
daca ai plecat ca sa ma lasi
sau ca sa pleci.
Si cand ai sa revii sa ma dezlegi.
Blestem esti sufletului meu si carnii mele
durere ochilor mei fericiti.
Cer iadului meu si iad cerului meu
cuvant.
Blestem sunt tie
si-am sa-ti tot fiu o viata intreaga
chiar doua.
Am sa te dezleg de snurul meu
te leg de snurul despartirii
blestem.
Blestem esti, copilul urii mele.
Blesteme suntem.
daca ai plecat ca sa ma lasi
sau ca sa pleci.
Si cand ai sa revii sa ma dezlegi.
Blestem esti sufletului meu si carnii mele
durere ochilor mei fericiti.
Cer iadului meu si iad cerului meu
cuvant.
Blestem sunt tie
si-am sa-ti tot fiu o viata intreaga
chiar doua.
Am sa te dezleg de snurul meu
te leg de snurul despartirii
blestem.
Blestem esti, copilul urii mele.
Blesteme suntem.
marți, 21 februarie 2012
Paradise.
Pe foaia din fata mea e cu totul altceva scris decat ce scriu eu acum. Mi s-a schimbat starea psihica, deci si postarea. Ziceam ca am promis ca imi voi recapata speranta si credinta. Bullshit. Nu e posibil. Nu am s-o fac. Nu singura. Deci nu.
Nu sunt sigura de ce simt. Nu sunt sigura de ce vreau. Nu sunt sigura de cine sunt. Cred ca incerc sa fiu ceva ce nu sunt si nu stiu daca-mi reuseste asa cum as fi vrut: nu sunt desteapta, nu sunt frumoasa, nu sunt fericita, nu sunt iubita si nu iubesc. Asta sunt de fapt. vreau sa par exact opusul. Nope.
Ma bate gandul sa renunt la blogul asta, nu sunt talentata. Nu stiu sa scriu. Nici macar nu stiu daca ma simt bine scriind.
Ma mai bate gandul sa renunt la absolut tot si s-o iau de la capat. Cu oamenii si cu locurile. Sa nu mai cunosc unele persoane si sa nu mai cunosc unele locuri.
Ma mai bate gandul sa ma izolez. Sau macar sa devin nepasatoare, indiferenta, pentru ca am ajuns la concluzia ca pun prea mult suflet in absolut tot ce fac, spun, cunosc si nu e prea sanatos asa: plang prea mult.
Ma mai bat multe ganduri, prea multe ganduri si nu stiu caruia sa dau ascultare, nu stiu de care sa ma leg si pe care sa ignor, pe care sa interpretez, pe care sa impartasesc si pe care sa-l acund in subconstient sau chiar in inconstient. Grea treaba.
Foarte.
Ma bate viata.
Nu sunt sigura de ce simt. Nu sunt sigura de ce vreau. Nu sunt sigura de cine sunt. Cred ca incerc sa fiu ceva ce nu sunt si nu stiu daca-mi reuseste asa cum as fi vrut: nu sunt desteapta, nu sunt frumoasa, nu sunt fericita, nu sunt iubita si nu iubesc. Asta sunt de fapt. vreau sa par exact opusul. Nope.
Ma bate gandul sa renunt la blogul asta, nu sunt talentata. Nu stiu sa scriu. Nici macar nu stiu daca ma simt bine scriind.
Ma mai bate gandul sa renunt la absolut tot si s-o iau de la capat. Cu oamenii si cu locurile. Sa nu mai cunosc unele persoane si sa nu mai cunosc unele locuri.
Ma mai bate gandul sa ma izolez. Sau macar sa devin nepasatoare, indiferenta, pentru ca am ajuns la concluzia ca pun prea mult suflet in absolut tot ce fac, spun, cunosc si nu e prea sanatos asa: plang prea mult.
Ma mai bat multe ganduri, prea multe ganduri si nu stiu caruia sa dau ascultare, nu stiu de care sa ma leg si pe care sa ignor, pe care sa interpretez, pe care sa impartasesc si pe care sa-l acund in subconstient sau chiar in inconstient. Grea treaba.
Foarte.
Ma bate viata.
duminică, 12 februarie 2012
Anestezie.
Rani. Toata lumea le are, fie ele mai mici, mai mari, mai adanci, deschise sau interne. Si fiecare om, fie el bun, rau sau iubitor sau nepasator sau nevatamat pana la un punct sau deja profund ranit, trece prin durerea aceasta a unei rani.
Ranile se pot vindeca. Unele usor, altele mai greu, avand nevoie de anestezie, de operatie si copci. Ah, cat iubesc ata si acul de sutura, durerea pe care o simt cand imi strapung carnea e asa de placuta... si lasa cicatrici...
Dar unele rani nu se vindeca nici macar cu sutura. Daca pui un pansament pe o rana sangeranda nu inseamna ca s-a vindecat. Sunt acele rani care trebuie lasate sa sangereze si, la un moment dat, sangele se va coagula si va crea o coaja protectoare pe rana. Apoi ramane decat timp. Timp sa le vindece pe toate...
Unele rani lasa cicatrici. Si sunt feluri si feluri de cicatrici, mici, usor de acoperit cu fond de ten si putina pudra pe fata, cu o bluza lunga, cu guler , sosete, blugi si oricum altcumva. Dar sunt celelalte cicatrici, mai rele, adanci, dureroase, tipatoare, atat de greu de acoperit si fiecare dintre noi are cate una.
Exista un singur factor care atenueaza durerea (dar nu vindeca rana) : anestezia.
As vrea sa am propriul anestezist. Asa n-ar durea si n-as simti si as uita. Si as putea spune ce simt fara sa curga sange...
Ranile se pot vindeca. Unele usor, altele mai greu, avand nevoie de anestezie, de operatie si copci. Ah, cat iubesc ata si acul de sutura, durerea pe care o simt cand imi strapung carnea e asa de placuta... si lasa cicatrici...
Dar unele rani nu se vindeca nici macar cu sutura. Daca pui un pansament pe o rana sangeranda nu inseamna ca s-a vindecat. Sunt acele rani care trebuie lasate sa sangereze si, la un moment dat, sangele se va coagula si va crea o coaja protectoare pe rana. Apoi ramane decat timp. Timp sa le vindece pe toate...
Unele rani lasa cicatrici. Si sunt feluri si feluri de cicatrici, mici, usor de acoperit cu fond de ten si putina pudra pe fata, cu o bluza lunga, cu guler , sosete, blugi si oricum altcumva. Dar sunt celelalte cicatrici, mai rele, adanci, dureroase, tipatoare, atat de greu de acoperit si fiecare dintre noi are cate una.
Exista un singur factor care atenueaza durerea (dar nu vindeca rana) : anestezia.
As vrea sa am propriul anestezist. Asa n-ar durea si n-as simti si as uita. Si as putea spune ce simt fara sa curga sange...
miercuri, 8 februarie 2012
A memory of you. A memory of us.
Nu sunt prea sigura in legatura cu asta, in legatura cu tot ce fac, cu tot ce am facut, ce am gandit. Intr-o clipa totul s-a dus; tot ce stiam si ce ma sustinea pana acum s-a risipit. M-am trezit intr-o lume noua, cu alta fata interioara, cu alte sunete razbatand din adancuri.
Am trait pana acum intr-un vis. Nici macar de asta nu sunt sigura. Putea fi un cosmar frumos... sau cine stie ce?
Nu-mi amintesc cum era, dar stiu ca nu asa cum vad acum lucrurile. toate sentimentele cunoscute, persoanele, toate dispar, putin cate putin, pana nu mai ramane nimic. Imi trec chipuri si franturi de melodii prin minte, imi provoaca senzatii familiare si tremuraturi, dar nu-mi pot aminti.
Nu pot sti ce-i viata mea sau ce-a fost. Totul mi-e strain, pana si tu, si noi. Parca n-a fost asa mereu. Simt asta.
Nu.
Si-ti simt vocea curgandu-mi prin vene. Cine esti? Ce esti? De ce simt? Nu mi-e dor. Poti pleca sau ramane. Esti strain sufletului si carnii mele. Parca te-am iubit...
Poti pleca. Toti pot pleca. Imi convine asa. Imi place asa: singur. Ca intotdeauna.
Numai timpul imi poate spune cine sunt...
Am trait pana acum intr-un vis. Nici macar de asta nu sunt sigura. Putea fi un cosmar frumos... sau cine stie ce?
Nu-mi amintesc cum era, dar stiu ca nu asa cum vad acum lucrurile. toate sentimentele cunoscute, persoanele, toate dispar, putin cate putin, pana nu mai ramane nimic. Imi trec chipuri si franturi de melodii prin minte, imi provoaca senzatii familiare si tremuraturi, dar nu-mi pot aminti.
Nu pot sti ce-i viata mea sau ce-a fost. Totul mi-e strain, pana si tu, si noi. Parca n-a fost asa mereu. Simt asta.
Nu.
Si-ti simt vocea curgandu-mi prin vene. Cine esti? Ce esti? De ce simt? Nu mi-e dor. Poti pleca sau ramane. Esti strain sufletului si carnii mele. Parca te-am iubit...
Poti pleca. Toti pot pleca. Imi convine asa. Imi place asa: singur. Ca intotdeauna.
Numai timpul imi poate spune cine sunt...
joi, 1 decembrie 2011
Nepasare.
Ma simt ca naiba. Am nevoie sa scriu ceva, orice, sa ma calmez. Mi-am dat seama ca ma simt bine scriind. Chiar daca stiu ca nu sctiu tocmai bine. Atata timp cat am pixul in mana si foaia in fata, ma simt eu. Presupun ca e bine sa ma simt asa.
Nu sunt sigura daca pot scrie indeajuns cat sa umplu o pagina sau sa pot posta, dar incerc. Si as vrea sa scriu cam ce simt. Nu pot sa fac poezii sau texte prin care sa se inteleaga sentimentele. Nu sunt poet. Sunt doar eu si am sa spun direct.
Stiu ca pare ciudat faptul ca pe mine ma doare cate ceva mereu si stiu ca de cele mai multe ori e posibil sa fie o durere inchipuita de a mea pe care o mimez doar pentru ca mi se pare anormal sa ma simt bine. M-am obisnuit cu durerea, e parte din mine acum, pentru ca o am de atat de mult timp.
Ma simt singura si e placut uneori, dar sunt momente cand pur si simplu am nevoie de o vorba, o anumita vorba, pe care nu o aud de la nimeni. Si am momente cand pur si simplu ma simt atat de neinteresanta incat cersesc atentie si in unele din aceste momente sunt in stare sa fac orice ca sa am putina satisfactie.
Cateodata vreau sa observe cineva ca e ceva in neregula si sa ma intrebe ce dracu' am. Da nu se intampla, cel putin nu cand trebuie. Alta data vreau doar sa fiu lasata in pacea mea , sa plang, sa rad, sa cant, sa vorbesc singura, dar tocmai atunci nu se intampla.Totul merge pe dos. Dar nu-i nimic. Tot ce e normal e anormal si asta caracterizeaza lumea in care traiesc.
Stau si ma gandesc cat de ciudata pot parea. Adica.. Cand sunt in mijlocul unor persoane sunt cu totul in regula, nu pot sa stau suparata si sa nu zambesc si cum ajung acasa, ma inchid in dormitor si ma gandesc la toate lucrurile care, de fapt, trec pe langa mine, nu prin mine , cum ar trebui. Si sunt atatea la care sa ma gandesc. Si incerc sa le iau pe rand si sa le gandesc cum trebuie, bineinteles nu pot.
Am un sfat pentru mine, de care bineinteles ca nu voi tine cont, dar am sa il iau ca pe un "to do" : sa-mi fac ordine in ganduri.
Ma intreb de cele mai multe ori de ce sunt asa singura, chiar inconjurata de oameni. Si raspunsul pe care il gasesc mereu e ca sunt respingatoare si ca nimeni nu ar vrea sa tina aproape o persoana ca mine.
Devin din nou o "drama queen" ,dar asta e singurul lucru care-mi vine in minte ca raspuns la intrebarea respectiva. Nu sunt sigura nici daca sunt o persoana de incredere. Credeam, intr-o perioada, ca am o demnitate nepatata, in sensul ca niciodata nu imi incalc promisiunile, dar nu e asa. Am realizat ca nu pot sa tin o promisiune pe care mi-o fac mie, dar altora? Si daca stau sa ma gandesc acum, cred ca aici e vorba de lipsa acuta de vointa pe care o am. Cu alte cuvinte, nu vreau destul de mult sa fac un lucru, deci nu-l fac.
Cred ca in postarea asta, pe care initial am crezut ca nu o voi putea scrie, am spus defecte majore ale mele. Nu-mi prea pasa de ele. Nu vreau destul de mult sa-mi pese sau sa le controlez.
Doar nu-mi pasa.
Nu sunt sigura daca pot scrie indeajuns cat sa umplu o pagina sau sa pot posta, dar incerc. Si as vrea sa scriu cam ce simt. Nu pot sa fac poezii sau texte prin care sa se inteleaga sentimentele. Nu sunt poet. Sunt doar eu si am sa spun direct.
Stiu ca pare ciudat faptul ca pe mine ma doare cate ceva mereu si stiu ca de cele mai multe ori e posibil sa fie o durere inchipuita de a mea pe care o mimez doar pentru ca mi se pare anormal sa ma simt bine. M-am obisnuit cu durerea, e parte din mine acum, pentru ca o am de atat de mult timp.
Ma simt singura si e placut uneori, dar sunt momente cand pur si simplu am nevoie de o vorba, o anumita vorba, pe care nu o aud de la nimeni. Si am momente cand pur si simplu ma simt atat de neinteresanta incat cersesc atentie si in unele din aceste momente sunt in stare sa fac orice ca sa am putina satisfactie.
Cateodata vreau sa observe cineva ca e ceva in neregula si sa ma intrebe ce dracu' am. Da nu se intampla, cel putin nu cand trebuie. Alta data vreau doar sa fiu lasata in pacea mea , sa plang, sa rad, sa cant, sa vorbesc singura, dar tocmai atunci nu se intampla.Totul merge pe dos. Dar nu-i nimic. Tot ce e normal e anormal si asta caracterizeaza lumea in care traiesc.
Stau si ma gandesc cat de ciudata pot parea. Adica.. Cand sunt in mijlocul unor persoane sunt cu totul in regula, nu pot sa stau suparata si sa nu zambesc si cum ajung acasa, ma inchid in dormitor si ma gandesc la toate lucrurile care, de fapt, trec pe langa mine, nu prin mine , cum ar trebui. Si sunt atatea la care sa ma gandesc. Si incerc sa le iau pe rand si sa le gandesc cum trebuie, bineinteles nu pot.
Am un sfat pentru mine, de care bineinteles ca nu voi tine cont, dar am sa il iau ca pe un "to do" : sa-mi fac ordine in ganduri.
Ma intreb de cele mai multe ori de ce sunt asa singura, chiar inconjurata de oameni. Si raspunsul pe care il gasesc mereu e ca sunt respingatoare si ca nimeni nu ar vrea sa tina aproape o persoana ca mine.
Devin din nou o "drama queen" ,dar asta e singurul lucru care-mi vine in minte ca raspuns la intrebarea respectiva. Nu sunt sigura nici daca sunt o persoana de incredere. Credeam, intr-o perioada, ca am o demnitate nepatata, in sensul ca niciodata nu imi incalc promisiunile, dar nu e asa. Am realizat ca nu pot sa tin o promisiune pe care mi-o fac mie, dar altora? Si daca stau sa ma gandesc acum, cred ca aici e vorba de lipsa acuta de vointa pe care o am. Cu alte cuvinte, nu vreau destul de mult sa fac un lucru, deci nu-l fac.
Cred ca in postarea asta, pe care initial am crezut ca nu o voi putea scrie, am spus defecte majore ale mele. Nu-mi prea pasa de ele. Nu vreau destul de mult sa-mi pese sau sa le controlez.
Doar nu-mi pasa.
duminică, 10 iulie 2011
Mort
Maini muncite de-adevar si de durere
Talpi batatorite de joc
Sange pe peretii unei vieti
Rani cu viermi si sare
Un cadavru putrezit
Un cavou intunecat
Mancat de radacini rauvoitoare
Rasete malefice in auzul mort
Fantome ale suferintei
Cumplite intre brazi
Cimitir pustiu
Sicriu mancat de carii
Cumplit raget al mortii
Somn de plumb
Ochi fara lumina
Viata fara rost
Moarte fara hotar
Abis intunecat
Hauri fara fund
Jocuri blestemate
Paduri cu spanzurati
Toate scriu stihuri.
Mort.
Moarte.
Vis.
Talpi batatorite de joc
Sange pe peretii unei vieti
Rani cu viermi si sare
Un cadavru putrezit
Un cavou intunecat
Mancat de radacini rauvoitoare
Rasete malefice in auzul mort
Fantome ale suferintei
Cumplite intre brazi
Cimitir pustiu
Sicriu mancat de carii
Cumplit raget al mortii
Somn de plumb
Ochi fara lumina
Viata fara rost
Moarte fara hotar
Abis intunecat
Hauri fara fund
Jocuri blestemate
Paduri cu spanzurati
Toate scriu stihuri.
Mort.
Moarte.
Vis.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)